Umbrele lui Grey

Cincizeci_de_umbre_ale_lui_GreyAm reușit și eu într-un final să citesc trilogia ”Fifty Shades of Grey” și mă declar mai mult decât încântată. Această carte m-a făcut să trec prin cincizeci de stări diferite, să îmi doresc să devorez fiecare pagină, iar la final nu-mi doream să se mai termine. Citind cartea în mintea mea se derula un film și cu fiecare întrerupere parcă se lua curentul și mă lăsa în suspans dorindu-mi cu ardoare să mă reîntorc la minunata poveste.  Când am început să citesc cartea eram puțin sceptică, deoarece toți prietenii mei o citiseră și îmi spuneau că e formidabilă, pe când mie îmi era frică să nu mă dezamăgească. După ce am terminat de citit cele trei volume nu puteam gândi decât în stilul E. L.James și încă eram prinsă în povestea lui Grey. Iar la adresa scriitoarei E. L. James nu am decât cuvinte de laudă, pentru că e una dintre scriitoarele talentate care te ține captivă în poveste și de care la finalul poveștii te rogi să nu o termine, să îți mai ofere încă puțin.

Poate că nu tuturor li se va părea o poveste extraordinară, dar suntem liberi să ne exprimăm și să avem propriile păreri. Așadar voi cei cărora această carte vi se pare un ”bullshit”, este părerea voastră și v-o respect, așa cum cer să îmi fie respectate părerile.

Vă doresc o seară de sâmbătă liniștită!!

Cu stimă,

același bujor călător

Când lumea ta se dărâmă

120d7b0a04ee9cb52aa342e5bb85bf8e-d45ij7k   Zilele trec prin mine ca un TGV ce se oglindește într-o fereastră și mă gândesc oare când se va produce o minune și îmi voi putea relua cursul vieții. Privesc fără speranță către un viitor sumbru și mă întreb ce îmi doresc, pentru că am rămas undeva și efectiv nu mai știu ce vreau să fac, nu mai știu ce m-ar mulțumi. Și e trist să ajungi la aproape 24 de ani și să nu mai vezi un viitor, să nu mai ai speranțe și vise, doar să aștepți, dar nici măcar nu știi ce aștepți. Am pornit în viața asta cu un bagaj imens de vise și l-am cărat atâta timp după mine ca în nici un an să răman fără nimic.

Mă simt fără viață, încep să nu mă mai cunosc, mintea mea refuză să mai gândească, e blocată și îi este frică să continue pentru că nu își mai dorește să treacă prin aceleași evenimente, nu crede că va mai suporta încă o lovitură.

Un singur lucru mi-a mai rămas, dorința de a pleca… departe de oamenii de aici și uitarea.

 O nouă viață, o nouă speranță un nou vis! Asta este tot ceea ce îmi doresc acum când toată lumea mea este la pământ.

sursa pozei: deviantart.com